Academicianul Leon Dănăilă este invitat de onoare la cea de-a XI-a ediţie a Galei „Seniori de colecţie”, care va avea loc, joi, la Sala Luceafărul, informează un comunicat transmis AGERPRES de organizatorul evenimentului, Asociaţia Institutul Naţional pentru Îmbătrânire Activă.
„Am făcut peste 40.000 de operaţii şi am publicat peste 60 de cărţi şi tratate medicale şi peste 400 de lucrări ştiinţifice. Am iubit şi iubesc oamenii şi tot ce-am făcut am făcut pentru oameni, pentru că pentru mine viaţa înseamnă oamenii. Noi suntem egali şi contribuim la progresul României, care va fi continuu. (…) Meseria de neurochirurg devine artă, devine estetică pură. Un bun neurochirurg trebuie să fie inventiv, să aibă manualitate, simţ estetic, talent, dar, înainte de toate, să aibă har”, a afirmat academicianul, potrivit comunicatului.
Leon Dănăilă s-a născut pe 1 iulie 1933 la Darabani, în judeţul Botoşani. A absolvit în anul 1952 Liceul „Grigore Ghica” din Dorohoi, iar în perioada 1952 – 1958 a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Iaşi. A lucrat timp de doi ani ca medic stagiar la Spitalul din Comăneşti, un an la Circumscripţia Sanitară din Dărmăneşti (1960 – 1961), apoi a ocupat prin concurs postul de medic secundar neurochirurg la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gheorghe Marinescu” din Bucureşti. Devine în 1966 medic specialist neurochirurg, iar în 1972 obţine titlul de doctor în medicină; în acelaşi an a absolvit şi Facultatea de Filosofie – Psihologie din Bucureşti, ale cărei cursuri le-a urmat la zi, în paralel cu activitatea sa de medic neurochirurg.
Personalitate remarcabilă a neurochirurgiei româneşti şi mondiale, Leon Dănăilă este membru titular al Academiei Române din 2004, membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale din 1993, membru al nouă academii din străinătate şi al numeroase societăţi ştiinţifice, naţionale şi internaţionale, profesor al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, cercetător cu 18 brevete de inventator şi 10 de inovaţii, autor al 62 de cărţi şi tratate de neurochirurgie.
Proiectul „Seniori de colecţie” urmăreşte aducerea în centrul atenţiei a marilor personalităţi care au contribuit la promovarea şi valorificarea imaginii României şi care au influenţat în bine zeci de generaţii.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.