Cântăreţul Adriano Celentano a ales reţelele de socializare pentru a vorbi despre relaţia sa cu Toto Cutugno, care a murit la vârsta de 80 de ani, marţi, la spitalul San Raffaele din Milano.
Cel mai important eveniment care i-a legat pe cei doi a fost „riscul” ca interpretând acel „L’Italiano”, care l-a făcut pe Toto Cutugno atât de celebru în Italia şi în străinătate, să fie acelaşi şi pentru Celentano.
Toto Cutugno povestise în repetate rânduri despre încercarea de a-i încredinţa prietenului său acel cântec, convins fiind că efectul va fi foarte incisiv. Celentano începe chiar de acolo în postarea sa: „Ciao, Toto! …Îmi amintesc că eram în maşină… un Fiat 500, cred, şi tu insistai să înregistrez ‘L’Italiano’. O super-bombă care tocmai se terminase în noaptea dinaintea întâlnirii noastre”.
Cu aceste cuvinte începe, ca şi cum ar fi telefonat unui prieten, emoţionantul mesaj de adio.
„Nu am dormit toată noaptea – mi-ai spus – gândindu-te la succesul pe care îl vom avea, tu ca interpret şi eu ca autor”, scrie Celentano. Artistul şi-a dat seama că se afla în faţa unui hit care era o adevărată bijuterie. „Melodia era foarte tare!!!”, scrie Celentano. Potenţialul cântecului este de netăgăduit, entuziasmul prietenului său este contagios.
Dar Adriano a refuzat. „Dar ceea ce m-a îndepărtat cel mai mult a fost fraza cea mai importantă: „Sunt un italian adevărat”. O frază de neînlocuit, pentru că tocmai pe ea se sprijină întregul eşafodaj al acelei mari opere. Iar eu, auzindu-mă spunând: „Sunt un italian adevărat”, simţeam că vreau să mă ridic”.
Cutugno a rămas uimit. „Nu-i venea să-şi creadă urechilor”, scrie astăzi Celentano. A încearcat să-l convingă: „Dar nu înţelegi că asta este ideea, am scris-o cu gândul la tine, pentru că tu eşti un italian adevărat”. „Da, ştiu’ – i-am spus – ‘dar nu am chef să o spun eu însumi…'”.
Şi astfel, Cutugno, care îşi dorea să fie doar autorul şi nu şi interpretul „L’Italiano”, a văzut cum proiectul său se destramă. Dar a avut parte de o revanşă colosală. Este unul dintre cele mai interpretate cântece italieneşti din lume.
În emoţionanta sa despărţire de prietenul său, Celentano scrie: „Nu întotdeauna, dar uneori prea multă scrupulozitate se poate transforma într-o ratare mondială” şi îi face o promisiune: „Deşi tu ai cântat-o aşa cum aş fi cântat-o eu, astăzi, dacă ar trebui să o cânt din nou, aş cânta-o exact aşa cum ai cântat-o tu!. Ai fost şi vei rămâne, un mare artist de neuitat! Te iubesc. Adriano!”.
Relaţia artistică dintre cei doi a fost foarte strânsă. În afară de ocazia ratată cu „L’Italiano”, Toto Cutugno a scris pentru Celentano melodii precum „Soli”, „Il tempo se ne va” şi ultima, „Ti lascio un amore”, care datează din 2016.