Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că luni au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 142.916 de persoane, dintre care 17.016 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 351.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu aproximativ 85.800 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 5.696.855 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii au constatat 50 de fapte ilegale (25 de infracţiuni şi 25 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la suma de 19.000 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 274.000 de lei.
Luni nu s-a permis intrarea în ţară a 11 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 16 cetăţeni români din diferite motive legale.