Incendiile violente care afectează regiunea turistică Valparaiso, din centrul statului Chile, au făcut cel puţin 131 de victime, potrivit ultimului bilanţ prezentat marţi de Serviciul de medicină legală din Chile (SML), informează AFP, potrivit Agerpres.
Organismul, responsabil de actualizarea numărului victimelor, a precizat că din cele 131 de victime, 35 au putut fi identificate până în prezent. Bilanţul anterior, datând de luni, era de 123 de morţi.
Marţi a fost a doua şi ultima zi de doliu naţional în Chile în memoria victimelor acestor incendii, care au început vineri şi sunt cele mai letale din istoria recentă a ţării.
Sute de persoane sunt încă date dispărute şi mii au rămas fără adăpost.
Zeci de incendii rămân active în zonele împădurite din regiunea afectată, dar sunt sub control şi nu mai ameninţă zonele urbane.
Preşedintele Gabriel Boric a descris incendiile, izbucnite în plină vară australă, drept „cea mai mare tragedie” care a lovit ţara de la cutremurul din 2010, urmat de un tsunami, care a făcut peste 500 de victime.