Carol, un băiat cu handicap locomotor, lucrează deja la Ministerul Familiei – Natalia Intotero: Prezenţa lui va aduce o perspectivă constructivă întregii echipe
Ministrul Natalia Intotero a anunţat că un tânăr cu handicap locomotor care a absolvit cu nota 10 cursurile Universităţii de Drept a început, de marţi să lucreze la Ministerul Familiei. „Sunt convinsă că îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu aşa cum ne-a obişnuit, cu nota 10, iar prezenţa lui va aduce o perspectivă constructivă întregii echipe”, a adăugat ministrul PSD.
„În urmă cu o lună, povestea lui Carol, un tânăr cu handicap locomotor, impresiona o ţară întreagă. Cu o motivaţie extraordinară, a absolvit cu nota 10 cursurile universităţii de drept. Astăzi, Carol începe un nou capitol, cel profesional. Este prima zi de muncă la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse”, a scris Natalia Intotero, marţi pe Facebook.
Ministrul Familiei a adăugat că este convinsă de faptul că tânărul îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu „cu nota 10”.
„Sunt convinsă că îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu aşa cum ne-a obişnuit, cu nota 10, iar prezenţa lui va aduce o perspectivă constructivă întregii echipe. Bine ai venit şi spor la treabă, Carol!”, a completat Intotero.