Lucrările pentru transformarea locului natal al lui Adolf Hitler într-o secţie de poliţie vor începe în octombrie, a anunţat luni guvernul austriac, într-un caz controversat care a suscitat critici ani la rând, transmite AFP, conform AGERPRES.
„Începutul lucrărilor este programat pentru 2 octombrie”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
„După renovarea arhitecturală, în această clădire cu un trecut greu vor fi instalate o secţie de poliţie şi un centru de formare pentru ofiţerii în domeniul drepturilor omului”, se arată într-un comunicat emis recent.
S-a decis ca această clădire să nu fie transformată într-o casă memorială pentru ca locul în care s-a născut Adolf Hitler, la 20 aprilie 1889, şi unde şi-a trăit primii ani de viaţă, să nu devină un loc de pelerinaj neo-nazist.
Obiectivul este „ruperea durabilă a cultului care îi este dedicat lui de cercurile extremiste”, a explicat o comisie de experţi înfiinţată în 2016 de guvern.
Totodată, a fost exclusă demolarea clădirii, Austria fiind nevoită „să se împace cu trecutul său”, conform istoricilor.
Guvernul a purtat o lungă bătălie juridică pentru a-şi asigura proprietatea asupra acestei case din centrul oraşului Braunau am Inn (nord), la frontiera cu Germania.
Clădirea de 800 de metri pătraţi va fi îmbunătăţită cu un nou acoperiş şi va fi supusă unei extinderi.
Programul a fost amânat, iar costul lucrării este estimat în prezent la 20 de milioane de euro, proiectul fiind finanţat de stat. Iniţial, costurile se ridicau la cinci milioane de euro, notează AFP.
Noii ocupanţi ar urma să se mute în 2026, potrivit ministerului, care a declarat că îşi „va menţine proiectul”, în pofida apariţiei unor noi critici.
Regizorul unui documentar care va fi lansat la sfârşitul lunii august, Günter Schwaiger, a solicitat autorităţilor să renunţe la această transformare a clădirii în secţie de poliţie.
Acest lucru ar echivala cu „împlinirea chiar a dorinţei lui Hitler” de utilizare administrativă a clădirii, aşa cum se arată într-un articol publicat într-un ziar local în mai 1939, a spus regizorul luni, în cadrul unei conferinţe la Viena.
Austria, anexată de Germania în 1938, are o relaţie complexă cu trecutul său. După Al Doilea Război Mondial, ţara a fost prezentată drept „prima victimă a nazismului”, iar complicitatea multor austrieci în crimele comise de cel de-al treilea Reich a fost negată. Criticile au început să apară la jumătatea anilor ’80.