Black Friday la ING Bank România: Creşteri de vânzări la credit card de aproape 4 ori şi de 3 ori la depozite
ING Bank România a încheiat campania de Black Friday din 2023, desfăşurată în perioada 7-14 noiembrie. cu o serie de creşteri faţă de intervalul similar din luna precedentă, sumele noi acordate de bancă fiind de aproape patru ori mai mari pentru cardurile de credit şi de peste două ori mai mari pentru creditele de nevoi personale, informează Agerpres.
De asemenea, de 3 ori mai mulţi clienţi au economisit şi au beneficiat de dobânzile speciale la Bonus Depozit în lei şi la Depozitul la termen în euro, informează banca printr-un comunicat.
Potrivit sursei citate, aproximativ 4 din 5 aplicaţii pentru cardurile de credit şi 3 din 4 aplicaţii pentru creditele de nevoi personale au fost realizate 100% online, în perioada campaniei.
Totodată, de două ori mai mulţi clienţi au utilizat ING Bazar pentru cumpărături, economisind astfel peste 500.000 lei din cashback, pe lângă reducerile aplicate de comercianţii parteneri. Principalele domenii de interes ale clienţilor pentru cumpărăturile realizate prin ING Bazar au fost fashion, librării, cosmetice şi electronice.
În perioada menţionată s-au înregistrat şi de ori ori mai multe deschideri de conturi ING Young, prin care copiii beneficiază de card bancar şi de Home’Bank dedicate şi fac primii paşi către un comportament financiar sănătos, îndrumaţi de părinţi.
În timpul campaniei de Black Friday, aproximativ 30.000 de clienţi ai băncii au realizat peste 50.000 de tranzacţii cu eşalonare în rate, prin intermediul cardurilor de credit ING.
ING Bank România se află la cea de-a cincea campanie consecutivă de Black Friday, pe care o organizează în mod tradiţional în luna noiembrie, încă din anul 2019. Ofertele de anul acesta, valabile în perioada 7-14 noiembrie 2023, au vizat atât creditarea, cât şi economisirea, cuprinzând nu mai puţin de opt produse cheie pentru clienţi: până la 48 de rate cu dobândă 0% la parteneri, prin ING Credit Card; cashback dublu în ING Bazar din aplicaţia ING Home’Bank, la prima tranzacţie făcută la oricare dintre magazinele partenere; reducere de până la 1 punct procentual pentru împrumuturi peste 20.000 de lei prin ING Personal (creditul de nevoi personale cu dobândă fixă); dobândă de 7,5% pe an pentru produsul Depozit Bonus în lei; dobândă de 4% pentru Depozitul la termen în euro pe 1 an; clienţii (părinţi) cu un cont ING Young deschis pentru copilul lor în perioada campaniei prin aplicaţia mobilă ING Home’Bank şi un cont de economii (la care să aibă acces copilul prin ING Young) în care pun deoparte 100 de lei până pe 30 noiembrie 2023, vor primi 100 de lei suplimentar de la ING pentru copil în luna decembrie; discount de 2 puncte procentuale la marja băncii pentru ING Extra’ROL, linia de credit ataşată contului curent; opţiunea ING Gold gratuită timp de 6 luni pentru clienţii noi care şi-au achiziţionat pachetul ING Card Complet şi Opţiunea ING Gold în perioada campaniei.
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.
ING Bank România are peste 1,7 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate şi Wholesale Banking.