De la începutul anului viitor, TVA pentru imobile al căror preț se situează sub 600.000 de lei și au o suprafață de până la 120 de metri pătrați crește de la 5 la 9%, ceea ce mărește prețul locuințelor cu circa 5.000 de euro.
De la 1 ianuarie 2024, cumpărătorii persoane fizice, care achiziționează un imobil cu destinația locuință, având o suprafață utilă de până la 120 metri pătrați (fără anexe gospodărești) și un preț de până la 600.000 de lei (circa 120.700 de euro), vor avea de achitat o taxă pe valoare adăugată mai mare, de la 5% la 9%.
Cei care plătesc avansul pentru o locuință, până la final de 2023, vor beneficia tot de TVA de 5%
Astfel, pentru un apartament cu acest preț, care îndeplinește condițiile de mai sus, alături de o serie de altele care îl fac „gata de locuit” (finisaje exterioare, finisaje interioare, instalație sanitară și electrică etc), cumpărătorul va plăti TVA de 54.000 de lei (peste 10.800 de euro), în loc de 30.000 de lei (în jur de 6.000 de euro), anunță Profit.
Pentru locuințele nefinisate, în care noii proprietari nu se pot muta imediat, TVA se menține la 19%. Majoritatea imobilelor de locuit care se tranzacționează în România se încadrează în descriere (ca preț și suprafață), ceea ce înseamnă că măsura creșterii TVA va avea o influență puternică asupra pieței imobiliare, începând cu anul viitor.