Procedura de detartraj este esențială, chiar dacă ai o rutină riguroasă de îngrijire orală acasă. Aceasta ajută la îndepărtarea plăcii bacteriene, a tartrului și la curățarea petelor de pe dinți. Detartrajul este efectuat de un medic stomatolog, care utilizează instrumente și soluții speciale pentru a curăța în profunzime dinții și gingiile tale.
Cunoașterea pașilor necesari pentru procedura de detartraj profesional te va ajuta să te pregătești corespunzător și să respecți frecvența acesteia. Deși nu este o procedură complicată, este important să ții cont de restricțiile de pregătire și de ceea ce trebuie să faci ulterior pentru a menține rezultatele obținute.
Pregătirea necesară pentru procedura de detartraj
Detartrajul este esențial pentru sănătatea orală, fiind una dintre metodele prin care parodontoza se trateaza, dar se poate și preveni. Înainte de această procedură, este recomandat să discuți cu medicul stomatolog pentru a-i oferi informații despre pragul tău de durere și nivelul de anxietate. În funcție de această discuție, medicul va decide dacă este necesară administrarea unei anestezii ușoare.
De asemenea, este recomandat să nu consumi alimente cu câteva ore înainte de procedură. Astfel, vei reduce cantitatea de resturi alimentare din cavitatea bucală, permițând medicului să îți curețe mai eficient dinții și gingiile. În plus, chiar dacă urmează să beneficiezi de o curățare detaliată a dinților, este important să menții o rutină corectă de îngrijire atât înainte, cât și după această procedură.
Cum se desfășoară procedura de detartraj
După ce ai ajuns în cabinetul stomatologic în care urmează să faci procedura, medicul va efectua un control amănunțit al cavității tale bucale. Este posibil ca înainte de procedură acesta să îți solicite să faci o radiografie pe care să o aduci la consultație. Astfel, va putea identifica dacă există semne de inflamație a gingiilor, infecție, carii dentare sau alte probleme stomatologice.
În funcție de nivelul de sensibilitate pe care îl ai, medicul va decide dacă folosește anestezic. În cazul în care va opta pentru anestezie, acesta îți va face o mică injecție în gingie și va aștepta ca soluția introdusă să își facă efectul.
Procedura de detartraj presupune îndepărtarea plăcii și a tatrului de pe dinți și de sub gingii. Dentistul folosește instrumente speciale pentru această procedură care îl vor ajuta să spargă tartrul și depozitele de placă acumulate. Procedurile moderne implică utilizarea ultrasunetelor și a apei pentru a îndepărta tartrul, fiind în același timp blânde cu țesuturile orale.
După ce procedura de detartraj s-a finalizat, medicul stomatolog va efectua un periaj profesional și va aplica o soluție antibacteriană la nivelul gingiilor pentru a reduce riscul de infecții. Este normal ca după detartraj să simți o ușoară sensibilitate la nivelul gingiilor. Prin urmare, aplicarea acestei soluții antibacteriene, va contribui la o vindecare mai rapidă. De asemenea, medicul îți va face și recomandări de îngrijire imediat după procedură, dar și pe termen lung pentru a preveni formarea plăcii.
În concluzie, detartrajul profesional este esențial pentru menținerea sănătății orale, în special în cazul celor cu predispoziție la a dezvolta boala parodontală. Menținerea unei bune igiene înainte și după detartraj, dar și respectarea recomandărilor medicului, te vor ajuta să menții rezultatele obținute și să previi formarea plăcii și a tartrului în exces.