Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 81 mondial, s-a calificat, marţi, în optimi la Transylvania Open, turneu de categorie 250 WTA care se dispută la Cluj-Napoca.
Cristian a învins-o în primul tur pe spaniola Marina Bassols Ribera, locul 105 mondial, scor 6-3, 6-2, potrivit news.ro.
Iniţial Cristian ar fi trebuit să evolueze cu Miriam Bulgaru, dar aceasta s-a retras în ultimul moment din cauza unor probleme medicale.
În turul doi, Cristian va evolua cu sportiva daneză Clara Tauson, locul 80 mondial.