Contractul Colectiv de Muncă din Sănătate (CCMS) este de acum aplicabil în toate unităţile sanitare, anunţă joi Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, care precizează că noul contract prevede, printre altele, concediul suplimentar de odihnă, pauza de masă pentru cei care lucrează în ture, protecţie împotriva discriminării, principii pentru salarizare şi echitate, drepturi specifice privind flexibilizarea timpului de lucru.
”Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România anunţă public o reuşită a activităţii sale: intrarea în vigoare a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de negociere colectivă Sănătate (CCMS) pentru perioada 2023-2025, începând cu data de 11 septembrie 2023. Această realizare reprezintă un pas semnificativ în direcţia asigurării drepturilor şi bunăstării angajaţilor din domeniul sănătăţii. Pentru a face acest contract colectiv de muncă opozabil faţă de terţi şi pentru a marca începutul unei perioade mai bune pentru toţi profesioniştii noştri din sănătate, Federaţia „Solidaritatea Sanitară” publică forma integrală a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de Sănătate (CCMS), care poate fi consultată aici. Este important de subliniat că, odată cu înregistrarea şi publicarea conţinutului acestui contract, acesta devine aplicabil în toate unităţile sanitare publice şi pentru toţi angajaţii din domeniul sănătăţii”, anunţă organizaţia sindicală.
Printre principalele aspecte reglementate de acest CCMS se numără:
– Drepturile suplimentare pentru concediul de odihnă: Acest contract recunoaşte drepturile angajaţilor din sănătate la concediu de odihnă suplimentar pentru vechime în muncă, fidelitate şi condiţii de muncă.
– Pauza de masă pentru angajaţii care lucrează în ture: CCMS recunoaşte pauza de masă de 30 de minute ca timp de lucru, inclusă în timpul programului de lucru, prin recunoaşterea schimbului de tură ca timp de lucru.
– Recuperarea şi plata orelor suplimentare: Contractul reglementează recuperarea orelor suplimentare efectuate şi nerecuperate sau neplătite, inclusiv programarea acestora prin intermediul graficului de lucru.
– Calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă: Acest CCMS stabileşte că indemnizaţia de concediu de odihnă trebuie să includă şi drepturile salariale aferente indemnizaţiei de hrană.
– Principii pentru salarizare şi echitate: CCMS include principii menite să apere drepturile esenţiale ale angajaţilor din sectorul public de sănătate şi să crească gradul de echitate al salarizării
– Armonizarea vieţii profesionale cu viaţa personală: CCMS conţine o anexă dedicată acestui aspect, care cuprinde drepturi specifice privind flexibilizarea timpului de lucru.
– Mecanism de apărare a angajaţilor: Contractul stabileşte un mecanism pentru apărarea angajaţilor împotriva abuzurilor prin procedura obligatorie aplicabilă cercetării disciplinare prealabile.
– Protecţie împotriva discriminărilor şi hărţuirii: CCMS include un sistem complex de protecţie a angajaţilor împotriva discriminărilor, hărţuirii fizice şi morale, şi mobingului, promovând evaluarea periodică a riscului de epuizare profesională a lucrătorilor.
Acestea sunt doar câteva dintre aspectele esenţiale reglementate de noul Contract Colectiv de Muncă din Sănătate, care marchează o etapă semnificativă în îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a drepturilor angajaţilor din sănătate.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” mulţumeşte tuturor membrilor pentru angajamentul lor şi pentru sprijinul acordat în această luptă pentru drepturile noastre. Vom continua să fim alături de voi, apărând interesele angajaţilor din sănătate şi promovând o mai bună calitate a vieţii profesionale pentru toţi membrii noştri.