Scandal uriaș: peste 1 milion de tone de apă radioactivă aruncată în ocean de Japonia / China e cel mai mare critic
Apa radioactivă tratată de la centrala nucleară Fukushima din Japonia va fi eliberată în ocean începând de pe 24 august, a anunțat marți premierul japonez Fumio Kishida. Aplicarea măsurii controversate mai poate fi amânată doar în funcție de condițiile meteorologice, potrivit Reuters, informează Mediafax.
Autoritățile din Japonia au anunțat marți că vor începe să elibereze peste 1 milion de tone de apă radioactivă tratată de la centrala nucleară Fukushima pe 24 august. Planul, aprobat în urmă cu doi ani de guvernul japonez cu scopul de a dezafecta centrala operată de Tokyo Electric Power Company (Tepco), s-a confruntat cu critici din partea țărilor din zonă și a grupurilor de pescari. „Am cerut Tepco să se pregătească rapid pentru evacuarea apei, în conformitate cu planul aprobat de Autoritatea de reglementare nucleară, și mă aștept ca evacuarea apei să înceapă pe 24 august, dacă toate condițiile meteorologice permit acest lucru”, a declarat, marți, premierul Fumio Kishida.
Anunțul vine la o zi după ce guvernul a declarat că a obținut „un anumit grad de înțelegere” din partea industriei pescuitului cu privire la eliberarea apei. „Promit că ne vom asuma întreaga responsabilitate de a ne asigura că industria pescuitului poate continua să își asigure traiul, chiar dacă acest lucru va dura zeci de ani”, a spus luni Kishida.
Japonia susține că eliberarea apei este sigură
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de supraveghere nucleară al ONU, a dat undă verde planului în luna iulie, afirmând că acesta respectă standardele internaționale și că impactul pe care l-ar avea asupra oamenilor și mediului este „neglijabil”.
China a criticat măsura
Unele țări vecine și-au exprimat scepticismul cu privire la siguranța planului, China fiind cel mai mare critic. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin, a declarat în iulie că Japonia a dat dovadă de egoism și aroganță și nu a consultat pe deplin comunitatea internațională cu privire la eliberarea apei.
China a decis să interzică importurile de fructe de mare din 10 regiuni din Japonia, inclusiv Fukushima și capitala Tokyo. Importurile de fructe de mare din alte zone sunt permise, dar trebuie să treacă testele de radioactivitate și să aibă dovada că au fost produse în afara celor 10 regiuni interzise.
Și activiștii sud-coreeni au protestat față de acest plan
Autoritățile de la Seul au ajuns la concluzia, în urma propriului studiu, că eliberarea apei respectă standardele internaționale.
Națiunile din insulele din Pacific au fost divizate în legătură cu această chestiune, având în vedere că în trecut au fost locuri de testare nucleară pentru SUA și Franța. Premierul din Fiji, Sitiveni Rabuka, a emis luni o declarație în care a afirmat că susține raportul AIEA, dar a recunoscut că această problemă este controversată în insulele din Pacific.
Apa care va fi aruncată în ocean a fost folosită pentru a răci barele de combustibil de la Fukushima Daiichi, afectate de un cutremur și un tsunami uriaș în 2011.
Un oficial japonez a declarat că primele rezultate ale testelor efectuate asupra apei din ocean după deversare ar putea fi disponibile la începutul lunii septembrie. Japonia va testa și peștii din apele din apropierea centralei, iar rezultatele vor fi publicate pe site-ul ministerului agriculturii.