Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, s-a întâlnit cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România, în cadrul discuţiilor insistând pe menţinerea ritmului de creştere a investiţiilor ca şi în anii trecuţi şi încurajându-i pe primari să se concentreze pe pregătirea şi accesarea finanţărilor din noua perioadă de programare.
“Pentru a susţine autorităţile locale, Guvernul României a alocat prin Programele 2021-2027 de două ori mai mult faţă de minimum prevăzut prin Regulament, în acord cu nevoile de investiţii la nivelul municipiilor şi oraşelor”, a spus ministrul.
Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, a avut luni, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România pentru a le oferi sprijin în finalizarea proiectelor din bani europeni, pentru decontarea sumelor declarate deja eligibile în cadrul acestor proiecte. Marcel Boloş a anunţat în cadrul întâlnirii că, până la finalul lunii, se va realiza o analiză pentru a găsi cea mai bună soluţie bugetară.
“Pentru a susţine autorităţile locale, Guvernul României a alocat prin Programele 2021-2027 de două ori mai mult faţă de minimum prevăzut prin Regulament, în acord cu nevoile de investiţii la nivelul municipiilor şi oraşelor”, a precizat Boloş.
”După 30 de ani de administraţie şi 16 în domeniul fondurilor europene, am văzut toate ipostazele în care sunt puşi primarii. Ei au cea mai grea misiune: sunt cei care muncesc cel mai mult pentru comunitate, să pună rezultate pe masă. (…) Am avut astăzi o discuţie cu reprezentanţii AOR – Asociaţia Oraşelor din România, pentru a le oferi sprijin în finalizarea proiectelor din bani europeni, fiind absolut necesar pentru decontarea sumelor declarate deja eligibile în cadrul acestor proiecte”, a transmis Marcel Boloş.
Ministrul liberal a insistat pe menţinerea ritmului de creştere a investiţiilor ca şi în anii trecuţi şi i-a încurajat pe primari să se concentreze pe pregătirea şi accesarea finanţărilor din noua perioadă de programare.
Liberalii pun accent pe investiţii şi dezvoltarea comunităţilor, atât cu fonduri europene, cât şi cu bani de la guvern, prin Anghel Saligny, program naţional dedicat infrastructurii rutiere, lucrărilor de apă şi canalizare sau extinderea reţelelor de gaze naturale