Care sunt principalele tipuri ale acestui vin alb? Iată mai multe informații!
Vinul este unul dintre cele mai populare băuturi alcoolice, iar aprecierea sa datează încă din cele mai vechi timpuri. Dintre toate tipurile de vin, se pare că vinul alb este cel mai cunoscut și cel mai consumat, fiind prezent la mesele în familie, dar și la evenimentele speciale. Gustul special pe care acesta îl are transformă vinul alb într-o băutură consumată de plăcere, atât în cadrul ocaziilor speciale, cât și în propria casă fără vreun motiv anume.
Se spune că acest vin alb are o multitudine de beneficii pentru corp datorită conținutului ridicat de antioxidanți din struguri. În funcție de tipul său, vinul alb poate fi mai mult sau mai puțin benefic pentru sănătate, ținând cont de afecțiunile pe care fiecare persoană în parte le are. Spre exemplu, persoanele care suferă de afecțiuni ale ficatului nu ar trebui să consume niciun tip de vin, acesta având o serie importantă de contraindicații. Toate celelalte persoane pot consuma vin alb în cantități moderate exact așa cum își doresc.
Care sunt diferențele dintre vinul alb sec, demisec și dulce?
Toate categoriile de vinuri albe sunt aparte deoarece provin doar din anumite soiuri de struguri, care redau o varietate de note și gusturi. Chardonnay, Riesling, Sauvignon Blanc și Muscat Ottonel sunt soiurile de struguri care oferă aroma și savoarea inegalabilă a vinului alb și totodată materia primă din care această băutură rafinată este produsă. Există pe piață vinuri care poartă aceste denumiri, tocmai pentru a evidenția soiul din care băutura a fost realizată. În felul acesta, oamenii pot alege vinul preferat citind doar denumirea de pe etichetă.
Știm deja că vinul alb este de mai multe tipuri, iar gustul este cel care ne ajută să le diferențiem. Atunci când vorbim despre gust, vorbim despre cantitatea de zahăr pe care vinul o are în compoziție, cea care conduce și la celebra clasificare: sec, demisec și dulce. Probabil că fiecare dintre noi avem deja un favorit, iar gustul este elementul care ne-a făcut să îndrăgim vinul pe care îl consumăm mereu cu mare drag. Toate aceste tipuri de vin alb sunt disponibile într-o gamă foarte variată pe site-ul magazinului online Vino Italia.
Haideți să observăm împreună principalele caracteristici ale fiecărui tip de vin alb:
1. Vinul alb sec.
Are cea mai scăzută concentrație de zaharuri și este deci, cel mai puțin dulce vin din toate cele trei categorii. Conținutul de zahăr dintr-o sticlă de vin alb sec nu depășește nivelul de 4g/l, făcând aroma strugurilor mult mai intensă. Este preferat de persoanele care preferă băuturile savuroase și autentice. Vinul alb sec se consumă la servirea mesei și se servește cu preparatele pe bază de carne albă, cum ar fi peștele și pasărea.
2. Vinul alb demisec.
Este destul de asemănător cu vinul sec, însă spre deosebire de acesta, cel demisec are o concentrație mai ridicată de zahăr fiind cuprinsă între 4-12g/l. Modalitatea de servire a acestuia este diferită, fiind potrivit pentru aperitivele pe bază de brânzeturi. Pe lângă brânzeturi, pastele, dar și salatele mai pot fi servite împreună cu un vin alb demisec.
3. Vinul alb dulce.
După cum ne sugerează și denumirea, vinul dulce are cel mai mult zahăr dintre toate, având o concentrație de peste 50g/l. Iubitorii de băuturi dulci preferă întotdeauna un vin alb dulce, în defavoarea celorlalte două tipuri. Vinul dulce este o băutură foarte apetisantă, plină de aromă și se poate consuma cu deserturi sau brânzeturi. Cele mai potrivite deserturi sunt cele pe bază de fructe care completează aroma dulce a vinului.
Cele trei tipuri de vin alb sunt diferite nu doar prin denumire, ci și prin aromă și savoare. Am văzut deja că principala diferență dintre ele este cantitatea de zahăr pe care acestea o au, diferență foarte prezentă în procesul de selecție. Vinul alb este o băutură ușoară și specială. Tocmai de aceea poate fi consumată în foarte multe feluri.