Oficialii din Gaza anunță, marți, citați de Al Jazeera, că Israelul ar fi ucis și rănit numeroși civili în timpul „loviturilor aeriene neîntrerupte” efectuate în noaptea de luni spre marți.
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au transmis marți că trupele sale au reușit să ucidă „numeroși teroriști” Hamas în timpul operațiunilor din ultimele 24 de ore din Gaza, suplimentar față de bombardarea unui număr de aproape 300 de locații ale celulelor grupării militare palestiniene.
„Țintele lovite prin forțele terestre, aeriene și navale includ rachete anti-tanc, centre de lansare a rachetelor, intrări în tuneluri și fortificații”, conform sursei citate.
În timpul operațiunilor, trupele israeliene s-au ciocnit cu celule teroriste care au lovit cu armament greu. Soldații israelieni au cerut astfel sprijinul aviației. Armata Israelului nu a oferit informații despre eventuale noi victime în rândurile sale.
Pe de altă parte, în orașul Rafah din sudul enclavei, cel puțin 18 oameni au murit în urma bombardării casei acestora, transmite agenția de presă palestiniană WAFA. O altă lovitură, tot în Rafah, a ucis alte 9 persoane. Cel puțin 18 persoane, majoritatea femei și copii, ar fi murit după u bombardament israelian în zona al-Zaweida din centrul Gaza, iar alți 7 oameni au fost uciși într-un atac la al-Zaytoun. Trei persoane au fost ucise și alte nouă au fost rănite în nordul Fâșiei Gaza, după ce rachete au lovit o clădire rezidențială.
Potrivit WAFA, numărul victimelor este greu de estimat pentru că multe persoane sunt încă prinse sub dărâmături.
Operational Update with an IDF Spokesperson, @jconricus https://t.co/3rYeT2Nc2e
— Israel Defense Forces (@IDF) October 31, 2023