Un incendiu a izbucnit, marți, la etajul 6 al unui bloc de locuințe din Capitală, conform Antena 3.
Incendiul se manifestă violent, cu degajări mari de fum, în zona Dorobanți. Cel puțin 8 persoane au fost evacuate, conform sursei citate. Nu există informații suplimentare legate de eventuale victime și nici nu se cunoaște motivul izbucnirii incendiului.
Conform informațiilor de pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov” , la fața locului se află deja mai multe mașini de pompieri care încearcă să lichideze incendiul.