Reuniune de urgenţă a ONU după noile ciocniri israeliano-palestiniene
Ministerul de Externe al Braziliei a anunţat sâmbătă că va convoca o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, în urma celui mai amplu atac asupra Israelului din ultimii ani, lansat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează Reuters şi AFP, transmite Agerpres.
Brazilia, care a preluat luna aceasta preşedinţia prin rotaţie a Consiliului de Securitate, a condamnat atacul într-un comunicat în care îşi exprimă de asemenea solidaritatea cu poporul israelian şi îşi reafirmă angajamentul faţă de o „soluţie cu două state”. „Guvernul brazilian reiterează că nu există justificare pentru recurgerea la violenţă, în special împotriva civililor, şi face apel la toate părţile să dea dovadă de reţinere maximă pentru a preveni o escaladare a situaţiei”, a scris MAE brazilian, adăugând că „simpla gestionare a conflictului nu este o alternativă viabilă pentru reglementarea problemei israeliano-palestiniene şi este urgentă reluarea negocierilor de pace”.
Reuniunea va avea loc duminică
Consiliul de Securitate al ONU urmează să se reunească duminică, după ce gruparea islamistă palestiniană Hamas a lansat sâmbătă cel mai mare atac asupra Israelului din ultimii ani, au declarat mai mulți diplomați, relatează Rador Radio România. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacul lansat de Hamas și a îndemnat la „toate eforturile diplomatice pentru a evita o conflagrație mai amplă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, într-un comunicat. „Secretarul general este profund îngrijorat pentru populația civilă și îndeamnă la maximă reținere. Civilii trebuie să fie respectați și protejați în conformitate cu dreptul umanitar internațional în orice moment”, a mai spus Stéphane Dujarric.
Cel puţin 100 de oameni au murit şi circa 900 au fost răniţi în Israel, potrivit media israeliene, în urma atacului-surpriză al Hamas, constând într-un baraj de 2200 de rachete lansate dinspre Fâşia Gaza combinat cu infiltrarea de militanţi înarmaţi în localităţi israeliene, consemnează Reuters şi dpa.
În Gaza, riposta israeliană a ucis 198 de oameni şi a rănit 1600, potrivit ministerului local al sănătăţii. „Duşmanul nostru va plăti un preţ cum n-a mai cunoscut”, a promis premierul israelian Benjamin Netanyahu. „Suntem în război şi îl vom câştiga”, a asigurat el.
Context
- Cel puțin 160 de palestinieni au fost uciși în Gaza și peste 1.000 de răniți, potrivit autorității palestiniene de sănătate, după ce Israelul a lansat atacuri ca răzbunare la ofensiva surpriză a Hamas pe teritoriul israelian.
- Oficialii israelieni din domeniul sănătății spun că cel puțin 40 de israelieni au fost uciși și 750 au fost răniți din cauza atacurilor Hamas.
- Premierul israelian Benjamin Netanyahu spune că țara sa este „în război”, în timp ce oficialii palestinieni spun că încetarea ocupării israeliene a teritoriului lor este singura garanție pentru „securitate, stabilitate și pace” în regiune.
- SUA spun că vor depune eforturi pentru a se asigura că Israelul „are ceea ce are nevoie pentru a se apăra”, iar Marea Britanie, UE și Ucraina au condamnat atacurile Hamas asupra Israelului.
- Un consilier al liderului suprem al Iranului, Ali Hosseini Khamenei, spune că Iranul a sprijinit atacul palestinienilor. Grupul armat libanez Hezbollah a mai spus că este „în contact direct cu conducerea rezistenței palestiniene”.